Ştiai că în terciul de ovăz se amestecă numai în sensul acelor de ceasornic? Altfel îşi bagă diavolul coada în el. Toată lumea ştie asta, cel puţin toată lumea din satul Carrbridge din munţii Scoţiei. De mai bine de trei decenii satul găzduieşte Campionatul Mondial al Terciului, iar ediţia din acest este cu totul specială, pentru că este ultima organizată de Charlie Miller....Mehr Details anzeigen
După ce părinţii ei sunt transformaţi în porci, mica Chihiro se trezeşte captivă într-un tărâm magic populat de spirite şi monştri. Iniţial, fetiţa va fi înfricoşată de această lume, dar curând îşi va descoperi curajul...
Un documentar extrem de personal care urmăreşte pe mai mulţi ani patru membri ai unei familii. Pepa, regizoarea, încearcă să înţeleagă de ce fratele mai mare şi verii ei suferă de adicţii atât de severe, încât au devenit oameni ai străzii. Fără să pice în sentimentalism, filmul explorează cauzele şi consecinţele dependenţelor, dar şi unde se opreşte dragostea şi începe controlul sau dacă a respecta pe cineva cu adevărat înseamnă a te încăpăţâna să-l salvezi sau doar a-l lăsa în pace.
Într-o lume postapocaliptică uitată de Dumnezeu, mai mulţi oameni ciudaţi locuiesc în aceeaşi clădire. Cu excepţia vegetarianului de la subsol, locatarii împărtăşesc o pasiune comună: specialităţile extraordinare ale măcelăriei de la parter, Delicatessen. Sosirea unui tânăr cu un hobby neobişnuit va schimba pestriţa comunitate o dată pentru totdeauna.
Jung-hwan este dresor şi încă nu s-a născut fiara în stare să-l pună în dificultate. Bărbatul îşi petrece zilele ciondănindu-se cu fiica lui, Soo-ah, care visează să devină dansatoare, doar că… este infectată cu un virus care transformă oamenii în zombie pe tot cuprinsul globului....Mehr Details anzeigen
Într-o Germanie devastată de Războiul de Treizeci de Ani (1618-1648), un soldat misterios îşi face apariţia într-un sătuc protestant. Bărbatul se declară moştenitorul unei ferme de mult abandonate şi are şi documente să-şi dovedească statutul. Cu trecerea timpului, străinul câştigă încrederea sătenilor, care îl acceptă ca pe unul de-ai lor după ce îşi dau seama că este muncitor şi cu frică de Dumnezeu....Mehr Details anzeigen
15 aprilie, 1939. Generalul Franco are Spania la picioare şi vrea să sărbătorească victoria în Războiul Civil cu un dineu fastuos. Ce nu ştie el este că mâncarea va fi gătită de bucătari din cealaltă tabără, a Republicanilor, şi că aceştia vor profita de agitaţie pentru a fugi din ţară.
Nagasaki, 1964. Kikuo are 14 ani când îi moare tatăl, liderul unei bande yakuza. Băiatul este luat sub aripa unui celebru actor Kabuki şi, alături de Shunsuke, fiul actorului, Kikuo se dedică fără preget acestei forme străvechi de teatru. Timp de mai multe decenii cei doi vor evolua împreună - de la şcoală până pe marile scene ale lumii, în timp ce relaţia lor este afectată de scandaluri şi faimă, de dovezi de dragoste şi de trădări....Mehr Details anzeigen
Regizorul şi tatăl său, fostul arbitru Adrian Porumboiu, revăd împreună un meci de fotbal disputat în 1988 între Steaua şi Dinamo, în plină ninsoare, cu un an înainte de căderea lui Ceauşescu. Cei doi transformă partida într-o reflecţie despre memorie, comunism şi adevăr.
Fatima are 17 ani şi este fiica cea mică a unei familii franco-algeriene din suburbiile Parisului. Odată cu admiterea la o prestigioasă facultate de filosofie din centrul orașului, tânăra descoperă însă o lume cu totul nouă. Așa încep și întrebările grele, despre identitate, datorie și sensul emancipării....Mehr Details anzeigen