Cristi, un polițist corupt care ar da orice să pună mâna pe o pradă de 30 de milioane de euro, este convins că El Silbo, limbajul fluierat folosit pe insula spaniolă La Gomera este mijlocul pentru a afla unde sunt ascunşi banii.
O zi din viaţa lui Charles Swann, un tânăr admirat în înalta societate pentru rafinamentul său artistic. Marea pasiune a vieţii sale este Odette de Crécy, căreia ar vrea să-i pună întreg Parisul la picioare. Această ecranizare după “În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust este proiectată în onoarea actriţei Ornella Muti, distinsă cu Premiul pentru Întreaga Activitate la TIFF 2026!
Ajunul Anului Nou, 1999. Un bărbat este împuşcat mortal în timpul unei partide de vânătoare. Agachi, un tânăr anchetator aflat la început de carieră, este trimis din capitală pentru a decide dacă e vorba de o crimă sau de un accident. Curând, acest caz în aparenţă simplu se va transforma într-o probă de conștiință.
Charlotte Colace este o cântăreață și compozitoare cu rădăcini franceze și cubaneze, stabilită la Berlin, unde s-a remarcat rapid pe scena locală de soul și jazz. Vocea sa combină sensibilitatea soul cu influențe contemporane, iar muzica ei explorează teme precum iubirea, pierderea și reziliența....Lásd további részleteket
Vezényel|Dirijor: Mester Dávid Rendező-Koreográfus|Regizor-Coregraf: LECVART Szereposztás és további információk a Kolozsvári Magyar Opera honlapján. Distribuția și mai multe detalii despre spectacol găsiți pe pagina Operei Maghiare din Cluj.
Un documentar hibrid în care actorul Sergiu Voloc, un Don Quijote al zilelor noastre, duce o luptă absurdă împotriva monumentelor lui Lenin din Republica Moldova și a unui sistem care insistă să le reconstruiască noapte de noapte.
În satul Catane izbucneşte panica atunci când localnicii află că vor fi investigaţi după ce aproape fiecare gospodărie a declarat persoane cu dizabilităţi pentru a evita plata taxelor. O echipă de inspectori soseşte pentru a descoperi adevărul, dar realitatea din teren s-ar putea să-i surprindă.
România, 1989. Într-un orăşel izolat, Maria, o fetiţă de zece ani, este ultima persoană care îşi vede sora înainte ca aceasta să dispară fără urmă. Devastată de pierdere, încearcă să desluşească o realitate nouă şi tulburătoare, într-o lume aflată în pragul colapsului.
1957. În Budapesta încă afectată de consecinţele revoluţiei din anul anterior, micul Andor este crescut de mama sa cu poveşti idealizate despre tatăl decedat. De tot ce ştia băiatul se alege praful când îşi face apariţia un bărbat care pretinde că el este tatăl lui...
„Extrinsec” este un spectacol de teatru muzical, care pune reflectorul pe om în singurătatea si intimitatea lui, încercând să îl surprindă vulnerabil, fără nicio carcasă și fără filtru. Dezgolim omul de aparențe, de nevoia lui de acceptare, de dorința lui de a mulțumi sau de a impresiona, de frica lui de singurătate, ca să putem vedea mai clar care sunt compromisurile pe care le facem pentru a satisface aceste nevoi....Lásd további részleteket