The Moon Has Risen

The Moon Has Risen (1955), r. Kinuyo Tanaka

Al doilea film al primei regizoare japoneze post-război

Pe Setsuko, cea mai mică din cele trei fiice ale familiei, n-o încântă ideea că mătușile sale încearcă s-o căsătorească pe sora sa Ayako cu un fiu de bancher respectabil, dar plicticos și urât. Visătoare, ea se decide să joace pe Cupidon, încercând, cu ajutorul lui Yasui, un prieten de familie, s-o convingă pe Ayako să înfiripe o relație cu un individ din trecutul său. Când plângându-i se tatălui său (Chishu Ryu) că e plictisită de Nara și vrea în modernul Tokyo, când plănuind plimbări sub lumina lunii, ce nu realizează Setsuko e că ea este cea care pare să se îndrăgostească.

"Deși singure, ce caută eroinele din acest double bill nu sunt soți, ci dragoste, cele două filme oferind un spectru larg al dorinței feminine, de la efervescențe tinere la iubiri candide și discrete, până la aventuri pasionale și dezastruoase cu bărbați nepotriviți. Femeile din The Moon Has Risen și The Widow nu sunt fiice bune și nici mame bune – ele surprind prin cât de mult se îndepărtează de imaginea clasică a femeilor din cinemaul timpului, cele două regizoare lăsându-le să fie răzgâiate, egoiste sau neplăcubile și, în fond, umane. În The Widow, ceea ce ar fi putut fi o simplă dramă mizerabilistă despre haosul de după război e o poveste atipică despre o mamă pregătită să își urmeze inima după un bărbat mai tânăr, indiferent ce înseamnă aceasta pentru fiica sa. Văduva nu este aici prezentată ca o victimă, ci ca artizana propriei bucurii și suferințe. În The Moon Has Risen, momentele tip–Ozu de conflict generațional, antrenate și de nelipsitul patriarh Chishū Ryū, sunt sparte apoi de jocuri romantice și, așa cum anunță titlul, de frumoase imagini cu luna, ca un Cupidon silențios veghind asupra dorințelor latente ce se ascund în gesturi timide." - Dora Leu, curatoare