Regia: Luchino Visconti
Cu: Giancarlo Giannini, Laura Antonelli, Rina Morelli
Dramă, Romance — Italia, Franța — 1976 — 1h 52min
Sinopsis:
Tullio Hermill este un aristocrat șovin care își afișează amanta în fața soției, dar atunci când crede că aceasta i-a fost infidelă, se îndrăgostește din nou de ea.
„INOCENTUL este un alt film de epocă plasat în mijlocul aristocrației decadente a Europei, având ceva dintr-o ultimă petrecere înainte ca modernismul, urbanismul și, în cele din urmă, un război stupid creat de ei înșiși să facă totul praf la începutul secolului XX. Dar filmul nu este atât de departe de presupusul neorealism al lui Visconti, cu reprezentările necazurilor și dorințelor celor din clasele de jos” (Senses of Cinema).
Festivaluri: Cannes, San Sebastian, Toronto
Organizată de Ceau, Cinema! și Institutul Italian de Cultură, retrospectiva dedicată lui Luchino Visconti prezintă cele patru filme plasate în secolul al 19-lea ale marelui cineast italian, „Senso” (1954), „Ghepardul” (1963), „Ludwig” (1973) și „Inocentul” (1976). Proiecțiile fac parte din Ceau, Cineclub!, o serie de retrospective lunare propuse de Ceau, Cinema! în afara festivalului.
„Acest omagiu în patru filme adus lui Luchino Visconti ne oferă ocazia de a redescoperi opera unuia dintre cei mai influenți și celebrați cineaști ai secolului XX: un prinț comunist, om de teatru și de operă, el a oferit cinematografiei italiene o serie de filme memorabile - 14 între 1943 și 1976. Opera sa a fost oarecum înghețată în imaginea unui estetism rafinat, cultivând cu un sentiment de măreție reconstrucții istorice care, de fapt, au servit drept decoruri somptuoase pentru subiectivități tulburate și solitudini ireparabile. Adesea numit un cineast al decadenței, Visconti a folosit respectabilitatea societății ca un ecran pentru cele mai inimaginabile acte și impulsuri. Cinemaul său vorbește despre slăbiciunea umană și, în acest sens, este incredibil de relevant astăzi” - Laura Napolitano, directoarea Institutului Italian de Cultură din București.
Organizatori: Ceau, Cinema!, Institutul Italian de Cultură
Parteneri: Cinema Timiș, Cinema Studio
Finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte
Sponsori: Groupama Asigurări, Vitas România